Monica Badea Posted May 2, 2022 Posted May 2, 2022 Greutatea corporală este importantă pentru sănătate, dar este apreciată în zilele noastre şi ca un etalon al frumuseţii. Între dorinţa de a avea o greutate optimă şi obsesia pentru slăbit este o diferenţă considerabilă. Şi acest lucru ar trebui să ne dea de gândit. Până unde merge dorinţa de a arăta bine şi unde începe obsesia cântarului, de a avea cât mai puţine kg? Şi până la urmă, ce contează cu adevărat? Câte kg arată cântarul sau cum sunt distribuite kilogramele între masă musculară, grăsime şi apă? Da, slăbitul poate fi periculos dacă nu se realizeaza cu rabdare şi cu conştientizare a importanţei sănătăţii. Cum ne dăm seama că slăbitul a devenit o obsesie? te cântăreşti în fiecare dimineaţă, uneori chiar şi de două ori pe zi pentru că eşti nerăbdătoare să vezi rezultatele dietei cât mai rapid cauţi în mod constant diverse diete, de cele mai multe ori, încercate de prietene sau luate din surse nesigure, şi eşti permanent nemulţumită de rezultate revii la alimentaţia obişnuită dinaintea dietei şi te îngraşi la loc, poate chiar pui mai multe kg în plus faci orice fel de compromisuri doar pentru a pierde câteva kg, ţii diete drastice şi te înfometezi, ţii posturi intermintente sau nu mânanci deloc şi asta te afectează atât fizic cât şi psihic faci sport în mod obsesiv dar în loc să pierzi din kg creşti masa musculară şi nu lucrezi la alimentaţie, după care eşti nemulţumită şi renunţi la sport, ceea ce nu face decât să agraveze lucrurile; Ce ar trebui să faci pentru a scăpa de obsesie? să te cântăreşti o dată pe săptămână, iar în rest să ascunzi cântarul, astfel încât tentaţia de a te cântări să fie diminuată. evită dietele draconice care implică înfometare şi urmează un regim de slăbit care implică o alimentaţie săracă în grăsimi şi calorii, porţii mai mici şi mult sport. încearcă să te gândeşti ce este bine pentru tine, să îţi faci propriul plan alimentar şi să respecţi echilibrul între proteine, grăsimi şi carbohidraţi pentru a beneficia timp îndelungat de efectele acestui stil de alimentaţie nu reveni la greşelile alimentare pe care le făceai în trecut! Kilogramele vor reveni şi se va instala frustrarea şi renunţarea la tot ce a fost bun în planul tău; permite-ţi din când în când o recompensă şi mănâncă ceva ce îţi place mult, chiar dacă este mai caloric, mai puţin sănătos şi destul de periculos pentru slăbit. Te vei simţi bine, vei scăpa de frustrări şi îţi vei continua dieta zilele următoare cu mai multă ambiţie. evită ronţăielile nesănătoase între mese, acestea pot fi chiar sursa îngrăşării tale. Dacă ţi se face foame între mese, asigură-te că ceea ce mănânci ca gustare este sănătos şi nu îngraşă (poţi încerca cu rondele de morcovi, mere, ardei capia, migdale sau nuci, etc). încearcă să ai 3 mese principale pe zi şi două gustări sănătoase. Nu ţi se va face foame şi organismul va consuma energie şi calorii din ceea ce îi oferi, fără să îşi facă “depozite” de grăsime în eventualitatea în care nu va mai fi hrănit în perioada următoare probabil ştii deja că cea mai bună şi sănătoasă variantă prin care poţi să slăbeşti este respectarea unei diete personalizate, oferită de nutriţionist. Nu te zgârci când vine vorba de sănătatea ta şi apelează la un nutriţionist care îţi va oferi un plan alimentar studiat şi optim pentru organismul tău, astfel încât vei slăbi sănătos nu face şi din sport o obsesie. Fă totul din plăcere astfel încât să nu devină o greutate şi o corvoadă orele petrecute în sălile de sport. Astfel vei fi motivată şi nu obsedată, iar sportul şi noul tău stil de alimentaţie vor deveni încet încet stilul tău de viaţă, modul de a fi. Concluzie Renunţă la obsesia pentru greutate şi pune sănătatea ta pe primul loc! Slăbeşte sănătos şi alcătuieşte-ţi un plan alimentar echilibrat (apelează cu încredere la nutriţionişti)! Nu îţi priva corpul de nutrienţii atât de necesari pentru sănătate! Dacă vei slăbi prin înfometare sau prin diete draconice, întreg organismul va avea de suferit, vei fi lipsită de vitalitate şi energie, de vitamine şi minerale şi, în final, imunitatea va fi compromisă şi te vei îmbolnăvi! Nu vrei să ajungi aici, nu-i aşa? Ai răbdare cu tine şi cu noul tău plan! Dă-i corpului tău timp să se obişnuiască şi nu fi atât de grăbită! Cel mai bine este să slăbeşti în timp şi nu rapid, pentru ca organismul să poată memora noua ta greutate şi să vrea să se oprească acolo! Fii indulgentă cu tine şi iubeşte-te! Vei fi surprinsă de cât de bine te simţi făcând în ritmul tău ceea ce îţi place, făsă să fi mereu contra cronometru. sursa 1 Quote
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.