Monica Badea Posted June 2, 2021 Posted June 2, 2021 Remedii naturale pentru EDEME (acumulare de apă în diverse ţesuturi) Edemele sunt semnalele organismului despre defecţiunile apărute în anumite organe, cel mai des la nivelul rinichilor, inimii sau ficatului. Dacă inima are probleme, iniţial se umflă picioarele, apoi edemul începe să urce. Dacă sunt afectaţi rinichii, edemul apare pe faţă, apoi se extinde pe tot corpul. Patologiile ficatului provoacă ascită, când lichidul se adună în abdomen. Pentru stabilirea diagnosticului corect, trebuie să apelaţi la un medic specialist, ca să începeţi tratamentul organului afectat. Recomandări speciale pentru situaţiile acute: Neapărat se alege o dietă corespunzătoare, cu fructe şi legume ce au efecte diuretice şi cardiotonice şi un set de plante ce îmbunătăţesc funcţiile organului bolnav şi favorizează eliminarea lichidului. Folosiţi o combinaţie de plante cu efecte puternic diruretice, dar şi antiinfecţionse şi atiinflamatorii. Pentru un efect mai amplu puteţi alege 3-4 plante. Printre cele mai valorase sunt: osul iepurelui, rădăcina de brusture, rădăcina de pir, rădăcina de păpădie, rădăcina de pătrunjel, pelinul, coada calului, frunzele de mesteacăn, trifoiul roşu, mătasea de porumb, urzica, urzica moartă, fructe de măceş. Preparaţi o infuzie din 4 linguri amestec plante la 1 litru de apă clocotită. Lăsaţi 10 minute la infuzat, apoi stresuraţi şi beţi ceaiul pe parcursul unei zile. Dacă nu aveţi aceste plante la dispoziţie puteţi face o infuzie din frunte de pătrunjel şi leuştean. Cu efecte de curăţire şi purificare a rinichilor, care pot declanşa edemele renale, este eficient decoctul din rădăcini de pătrunjel sau din lăstari de mure (lungi de 50-60 cm) din care se beau 2-3 litri, fracţionat în cursul a două zile consecutive. Iată un alt remediu ce poate ajuta: Se dau pe răzătoare 150 g de hrean şi se amestecă cu sucul stors din 3 lămâi de mărime medie. Se consumă câte o linguriţă, de 2 ori pe zi, înainte de masă. Sucurile de clorofilă sunt excelente în combaterea edemelor de diverse etiologii. Printre cele mai bune frunzoase pe care le puteţi combina sunt urzica, pătrunjelul, leuşteanul, păpădia, ţelina, pătlagina, orzul şi grâul verde. O mână de frunze verzi din diverse plante se toacă puţin apoi se pun în blender împreună cu 1-2 căni de apă. Se mixează, se lasă 10-15 minute, după care se strecoară. Se adaugă sucul de la o lămâie şi se consumă. Are un efect uluitor. Se pot consuma 3-4 căni de suc de clorofilă pe zi. În tratamentele externe cu plante sunt indicate: - băi generale sau locale cu infuzii reci de urzică (rădăcinile sunt uimitor de eficiente). Alte plante ce pot fi folosite sunt frunzele de nuc, salvia, rozmarinul. Cunosc un bătrânel bolnav de diabet, hipertensiunea arterială şi alte complicaţii, care avea picioarele umflate de ani de zile. În urma a două-trei băi cu rădăcini şi tulpini de urzică, picioarele i-au revenit la normal, iar bătrânele plângea fericit mărtursind că de ani de zile nu s-a simţit atât de uşor. - Se poate face şi o baie la picioare cu apă caldă în care ai pus o mână de sare grunjoasă şi 150 ml de oţet de mere. Relaxează-ţi picioarele timp de 15 minute în apă, apoi înfăşoară-le cu un prosop şi aşază-le mai sus decât nivelul capului, pentru a se reface circulaţia periferică. Efect puternic diuretic au şi pepenele roşu, castraveţii şi ţelina, dar şi fructe precum măceşele, agrişele, fragii, afinele, merişoarele. Toate acestea ajută la eliminarea apei şi sării prin urină. Se reduce drastic consumul de sare, iar în cazurile grave se exlude total din alimentaţie cel puţin o perioadă. Pentru a obţine un gust tolerant, puteţi masca absenţa sării în alimentele ce le consumaţi folosind pulberile condimantare (preparate la râniţa de cafea) precum: busuiocul, cimbrul, ţelina, leuşteanul, oregano, măghiranul, schinduful, rozmarinul, mărarul, chimenul, tarhonul etc. Puneţi din belgug pulberea de plante pe salatele şi preparatele ce le consumaţi şi veţi obţine nu doar o mâncare cu gust sărat, dar şi efecte antioxidante şi antiinfecţioase pregnante şi veţi îmbunătăţi coniderabil digestia. Pentru reducerea simptomelor produse de edeme, se pot folosi şi preparate externe, sub formă de geluri, care conţin castan, măceşe, arnică, hamamelis, cu efect antiinflamator, antiedematos, venotonic şi de înlăturare a tensiunii de la nivelul picioarelor şi a senzaţiei de picioare obosite. Se aplică local de 2 ori pe zi, prin masaj uşor la gambe de jos în sus, în sensul circulaţiei de întoarcere a sângelui. Masajul se poate efectua şi cu un amestec de ulei esenţial (de lămâie, rozmarin, scorţişoară, mentă, busuioc, lavandă, ienupăr, muşeţel), câteva picături adăugate într-un ulei de bază (măsline). Pentru ameliorarea circulaţiei sangvine este bine să efectuăm şi exerciţii fizice (inclusiv mersul pe jos). Este cunoscut că picioarele se umflă, mai frecvent, în a doua jumătate a zilei, ca urmare a statului prelungit în picioare (ortostatism). De aceea, dezumflatul se poate realiza printr-un repaus la pat, cu picioarele ridicate pe perne mai înalte sau prin masare, de jos în sus, cu unguente care prezintă proprietăţi antiinflamatoare. Atenţionări! Aflaţi cauzele adânci ce produc edemele şi pe cât posibil eliminaţi cauzele de boală şi corectaţi stilul de viaţă. 1 Quote
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.