Jump to content

Recommended Posts

Posted

Auzim despre alimentele sănătoase, cum ar fi lapte de migdale, de nucă de cocos și multe altele. Pentru o nutriție optimă prepararea lor trebuie facută acasă. Avem astfel un control asupra ingredientelor, metodelor de procesare și prospețimii. Laptele vegetal devine din ce in ce mai popular, odată cu descoperirea multiplelor beneficii pe care le aduc nucile și semințele în dieta noastră. Chiar dacă aceasta „băutură” este impropriu denumită „lapte” (termenul nu poate fi folosit în comunicarile comerciale), pentru noi, „consumatorii”, aspectul, compoziția nutrițională, versatilitatea și chiar gustul ne trimit în mod clar la un tip de „lapte”. Îl putem face în special din nuci și semințe (care au și un aport semnificativ de grăsimi sănătoase, proteine și fibre) dar și din cereale (cum ar fi orezul, ovăzul).
Pentru că variantele din comerț lasă mult de dorit în privința compoziției, preferăm să facem această bautură acasă, având un control asupra calității și cantității ingredientelor. Nu inlocuim laptele „animal” ci doar adăugăm diversitate în dietă. Mai ales dacă avem intoleranță la lactoză. Lapte de migdale Laptele de migdale proaspăt preparat are avantajul unui profil nutrițional asemanător cu al laptelui de vacă, dar nu conține lactoză. Deci poate fi folosit și de către adulții cu intoleranță la lactoză, în shake-uri, budinci, cu cereale sau în alte tipuri de rețete. Cum facem lapte de migdale? Elementul esențial este blenderul. Un blender puternic este cel care ne va transforma „materia primă” într-o bautură care are până și miros de lapte, dar care vine cu o paletă mai largă de minerale, vitamine, fitonutrienți, antioxidanți.
E indicat să hidratăm căteva ore migdalele. O idee și mai bună este să folosim migdale deja curățate de membrana exterioară, cumpărate de-a gata sau „muncite”. Dacă le opărim (le scufundăm rapid în apă fierbinte) se curăță mai ușor. Lapte de caju/migdale (250ml) Ingrediente: 20g caju/migdale înmuiate în prealabil (din 15g uscate) 230 ml apă Lapte de migdale Valori nutriționale la 100ml: Calorii 96 Carbohidrați: 3 Proteine: 3 Grăsimi: 8 Lapte de caju Valori nutriționale la 100ml: Calorii: 86 Carbohidrați: 5 Proteine: 3 Grăsimi: 7 Valorile sunt calclate pentru cantitatea totală, cu tot cu „pulpă”. După ce sunt „blenduite”, amestecul se strecoară printr-o sită fină.
Valoarea nutrițională Un astfel de „lapte” păstrează foarte bine beneficiile nutritive ale ingredientelor din care l-am făcut, dar îmbunătățește semnificativ asimilarea nutrienților. Proporțiile de nutrienți sunt cele de la care pornim, doar cantitățile la 100ml pot fi diferite, în funcție de câtă apă adăugăm. Putem folosi laptele vegetal în orice situație am fi folosit lapte obișnuit, mai puțin la fabricarea iaurtului (deși am putea încerca să-l fermentăm cu probiotice). Shake-urile proteice vor fi gustoase și vor putea fi băute cu „lapte” și de către cei cu intoleranță la lactoză. Sau de către cine vrea să evite opiozii din lapte. La fel, se pot prepara „milk-shake”-uri adăugând fructe sau alte ingrediente (cacao, zahăr brun). Combinația de tărâte de ovăz cu „lapte vegetal” va fi bogată în proteine, gustoasă și hrănitoare. Ce facem cu „pulpa”? Acolo rămân fibre, proteine, minerale, vitamine. Așa că pulpa poate fi folosită în alte rețete, cum ar fi batoane de casă sau chiar separat în „cereale cu lapte”.

120973403_1688680311289510_1158931748021242008_n.jpg.f9983070b4e365f7ca86e757804da6e5.jpg

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Utilizatori online

×
×
  • Create New...