Jump to content

Recommended Posts

Posted

Top 10 alimente care nu te baloneaza!

Afinele
Afinele sunt deosebit de gustoase și sănătoase, sunt bogate în vitaminele c și K și contribuie la sănătatea inimii, pielii, ochilor și părului. În plus, nu balonează. Consumă-le proaspete, atunci când sunt în sezon, iar în afara sezonului poți opta pentru variantele congelate.

2.    Morcovii

Morcovii sunt bogați în betacaroten, fibre, vitamina K1, precum și în potasiu. De asemenea, cercetătorii sunt de părere că un consum regulat de morcovi poate contribui la scăderea colesterolului LDL și la îmbunătățirea sănătății și performanței ochilor. Conținutul de fibre te poate ajuta să eviți balonarea, mai ales dacă iei masa în oraș și vrei să eviți acest disconfort. Poți opta oricând pentru o salată de morcovi cu piept de pui și semințe sau o garnitură de morcovi copți la un fel principal.

3.    Carnea de pui

Proteina este foarte importantă într-o alimentație sănătoasă și echilibrată. Carnea de pui este o opțiune foarte bună pentru că nu cauzează balonare, este ușoară și oferă sațietate. Pieptul de pui, aripioarele și pulpele, toate pot fi consumate fără griji, atât timp cât sunt fierte sau preparate la abur sau la grătar. Ferește-te de carnea prăjită sau preparată cu mult ulei și făină, pentru că aceste ingrediente contribuie la senzația de disconfort abdominal și balonare.  

4.    Castraveții

Potrivit nutriționiștilor, castraveții au un conținut foarte ridicat de apă, ceea ce ajută la contracararea senzației de balonare. Apa, precum și aportul de fibre, din castraveți, contribuie la sațietate și la o hidratare corespunzătoare (iar atunci când ești bine hidratată, dispare și senzația de foame falsă), ceea ce face din aceste legume o opțiune excelentă de masă lejeră în anotimpul călduros.

5.    Terciul de ovăz

Un bol de terci de ovăz la micul dejun, asezonat cu fructele tale preferate, este o alegere inteligentă pentru începutul zilei, care te va feri și de balonare. Fulgii de ovăz sunt bogați în antioxidanți din clasa avenatramidelor, care contribuie la menținerea tensiunii arteriale în limite normale, ajută în procesul de slăbire și te protejează de efectele nocive ale stresului oxidativ.

6.    Strugurii

Dulci și hrănitori, strugurii pot fi o gustare delicioasă și sățioasă, fără să te baloneze sau să îți creeze senzație de disconfort. Orice tip de struguri sunt buni, ai grijă, însă, la calorii.

7.    Ouăle

Ouăle îți oferă multă proteină fără a te balona. În plus, sunt un aliment foarte versatil: ouăle sunt o opțiune excelentă de mic-dejun, dar pot fi incorporate și în mâncăruri pentru masa de prânz sau cină.

8.    Peștele

Poți consuma orice tip de pește fără grija balonării. Peștele este bogat în proteine și sărac în carbohidrați, deci îți va asigura sațietate fără disconfort abdominal pe timp îndelungat. Evită, însă, peștele prăjit în pesmet sau făină de proumb, dacă te balonezi ușor.

9.    Dovleceii

Asemenea castraveților, dovleceii sunt bogați în apă și fibre, deci nu te vor balona. În plus, conțin vitamina C și betacaroten din plin, deci sunt și o opțiune foarte sănătoasă.

10.    Quinoa

Quinoa nu conține gluten, deci este una dintre puținele cereale care nu creează senzația de balonare. Conține flavonoizi prețioși care luptă împotriva inflamației și au efect antiviral și antidepresiv. De asemenea, quinoa poate fi o baza excelentă pentru diverse salate sau poke bowls.

120973403_1688680311289510_1158931748021242008_n.jpg.5c46be34073d9b6124d6a08ca43eda6b.jpg

sursa

  • Like 3

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Utilizatori online

×
×
  • Create New...