Monica Badea Posted January 7, 2022 Posted January 7, 2022 Poate ti s-a intamplat si tie de cateva ori sau poate ti se intampla frecvent sa te trezesti la doar cateva ore dupa ce ai adormit si sa te apuci de rontait. Dincolo de faptul ca este o reala amenintare pentru silueta, mancatul noaptea poate indica si probleme de sanatate fizica si mentala. Mancatul noaptea implica numeroase riscuri, cea mai grava fiind cresterea sanselor de a dezvolta afectiuni cardiace si diabet. Dar inainte de a vorbi despre riscurile asociate mancatului nocturn, sa vedem care sunt cauzele acestui comportament si de ce oamenii prefera sa manance noaptea, in loc sa urmeze niste reguli clare in ce priveste alimentatia. Mancatul noaptea – motivul pentru care te ingrasi Nu mancatul noaptea in sine este adevarata problema, desi nici aceasta nu poate fi ignorata, ci ceea ce mancam: somnorosi si ametiti, nu vom sta sa spalam un fruct sau sa rontaim frunze de salata, ci ne vom duce glont catre dulciuri sau snacks-uri. Iar curand… rezultatele acestui obicei nesanatos sau, mai degrada, sindrom, se vor vedea pe cantar si in starea noastra generala de sanatate. Este un ciclu care se dezvolta in spirala: mancatul noaptea duce la o calitate proasta a somnului care se traduce in lipsa de energie. Lipsa de energie provoaca stres si… nevoia de a manca. Mancatul noaptea – Principalele cauze Exista multe cauze care ne fac sa dam iama in frigider si nu numai pentru a manca dupa ora 22:00 si chiar in toiul noptii. Unii dintre noi ne multumim cu o salata de rosii, un sandwich, sau un baton de ciocolata. Sunt altii care mananca, insa, ciorba, friptura si alte feluri principale la ore trecute cu mult de miezul noptii. Lipsa unor reguli clare In timpul zilei, trebuie sa respectam o gramada de reguli, la serviciu, in societate, atunci cand vorbim la telefon, si da, si atunci cand ne hranim. Seara, cand ajungem acasa si ne relaxam, regulile incep sa dispara si consideram ca este OK sa mancam o prajitura in plus, poate si ceva proteina animala (despre care nutritionistii spun ca este bine sa nu o mancam seara, ci la pranz sau deloc), paine sau feluri grele de mancare. Serviciul Unii oameni lucreaza in ture. Acest lucru le schimba total stilul si ritmul de viata. Pentru ei, ziua este noapte si noaptea este zi. Metabolismul se adapteaza sau nu acestui stil. Cei care lucreaza noaptea ori isi dau organismul peste cap, ori se adapteaza foarte bine. Exista persoane care, mancand noaptea la serviciu, tind sa se ingrase, iar altele care isi pastreaza, in mod magic, silueta, desi mananca si ei noaptea. Nu ai cum sa rezisti sa nu mananci in fiecare tura de noapte. Ce au oamenii acestia, in plus? In primul rand, un metabolism care este de partea lor si ii ajuta sa arda repede grasimile si sa elimine toxinele din corp inainte ca acestea sa se acumuleze si sa afecteze organismul si, in al doilea rand, o capacitate de a-si adapta ciclul de somn, astfel incat sa nu aiba probleme de sanatate. Petrecerile Tinerii, in special, merg la petreceri in timpul noptii. Ati fost la vreo petrecere in timpul zilei? Poate daca era o petrecere de copii sau un eveniment serbat in exterior, intr-o gradina sau parc, altfel, nuntile, aniversarile, lasarile la vatra, petrecerile de casa noua, toate au loc noaptea. Este greu sa bei si sa nu mananci. Iar la petreceri, alcoolul este mereu prezent. Din fericire, petrecerile nu au loc seara de seara, iar efectul de a manca intr-o singura noapte dintr-o saptamana sau luna nu sunt comparabile cu cele ale mancatului in fiecare noapte. Tratamentele medicale Ca si cauza de mai sus, tratamentele medicale care necesita sa mananci inainte de a lua o pastila, nu afecteaza sanatatea, pentru ca majoritatea tratamentelor de acest gen sunt temporare. In tratamentele de lunga durata, ingerarea pastilelor se face in general, in timpul zilei, si nu deranjeaza ciclul de somn. Stresul Stresul de orice natura, o problema la scoala, cu parintii, cu copiii, cu partenerul de viata, probleme de natura financiara sau legate de job, orice lucru cat de marunt care ne macina ne poate schimba intreaga perceptie asupra vietii si deregla comportamentul. Persoanele care mananca noaptea deseori manifesta semne de depresie sau anxietate, sau traverseaza o perioada de stres puternic. Dorinta de a imita Iarasi, tinerii, sunt cei care sunt mai mult afectati de acest lucru. Isi stabilesc anumite modele dintre oamenii pe care ii admira si apreciaza si incep sa faca intocmai cum fac idolii lor, chiar daca idolii nu au un comportament pro sanatate. Ora tarzie de culcare Fie ca muncim pana la 24:00 sau doar ne uitam la un film, avem tendinta de a rontai ceva: alune, seminte, biscuiti, bucatele de ciocolata. Schimbarea stilului de viata si dormitul incepand cu ora 22:00 sunt cele mai bune solutii recomandate de specialisti. Mancatul noaptea – cauzele fiziologice Noaptea nivelul de melatonina ar trebui sa fie cel mai ridicat Se pare ca sunt persoane care mananca noaptea deoarece prezinta un nivel scazut de melatonina, dar si de leptina, hormon care suprima apetitul. Grelina, hormon ce stimuleaza apetitul, se manifesta cu cateva ore mai tarziu si astfel apare senzatia de foame atunci cand nu trebuie. Aceste persoane tind sa sara peste micul dejun si sa ia prima gustare la o distanta mare de momentul in care s-au trezit, sa rontaie mult si sa nu acorde o importanta crescuta meselor principale ale zilei. Mancatul noaptea poate fi cauzat si de deshidratare, adesea confundata cu senzatia de foame. Persoanele care mananca noaptea nu pot distinge corect intre foame (nevoie fizica de a manca, simptome: gol in stomac, chioraitul stomacului, oboseala, iritabilitate, greata, dificultate de concentrare) si pofta (nevoia psihologica de a manca un anumit tip de aliment, in general dulce sau sarat). Mancatul noaptea – riscuri Atentie, aici nu intra cei care urmeaza temporar tratamente medicale, tinerii care merg la petreceri din cand in cand si nici anumite persoane dintre cei care lucreaza in ture de noapte, dupa cum am vazut. Cresterea in greutate Este un risc major pentru cei care mananca in mod constant noaptea. Cresterea in greutate este o consecinta fireasca: o mare parte din caloriile pe care le asimilezi se vor depune sub forma de grasime. Acest lucru se intampla din cauza ca metabolismul este mult mai incet si caloriile nu pot fi digerate. Daca ai o problema la serviciu si te framanti noaptea si, din cand in cand, mananci cate ceva la 3:00 sau 4:00 dimineata, cu siguranta nu vei lua in greutate. Iti vei crea probleme gastrointenstinale, daca vei dormi imediat dupa ce mananci, si iti vei strica ciclul de somn, dar nu vei lua in greutate, dat fiind faptul ca esti prea stresat, iar grasimile nu se vor depune. Diabetul Este un fapt recunoscut stiintific ca oamenii fac diabet nu doar de la faptul ca mananca dulciuri. Si stresul duce la aceasta boala. Asa ca, daca esti mereu in stres si mananci noaptea, nu te bucura ca nu iei in greutate, pentru ca s-ar putea sa dezvolti probleme mai mari decat cateva kilograme in plus. Probleme cu stomacul Cei care se trezesc din somn, mananca, si apoi se culca, sufera de reflux gastresofagian. Acidul care se formeaza in stomac si care este necesar pentru a descompune mancarea se intoarce spre cavitatea bucala, cauzand probleme. Nu doar cei care fac acest lucru sufera de astfel de probleme. Si cei care mananca in timpul zilei si apoi se culca patesc la fel. Si cei care mananca seara si apoi merg la culcare. Este recomandat sa lasam cel putin doua ore intre ultima masa si ora de culcare. Probleme cu somnul Daca te trezesti din somn sa mananci si apoi te culci la loc, nu doar digestia iti va fi afectata, ci si somnul. Se considera chiar ca iti vei creste sansa de a avea vise ciudate. Aceasta deoarece creierul va primi mesaje contradictorii de la organismul tau: corpul tau doarme, insa stomacul si alte organe interne lucreaza ca sa digere mancarea. Mancatul noaptea – Solutii: – Ia un mic dejun consistent! Stiu, probabil ca te-ai saturat de sfatul acesta… dar il urmezi? Este obligatoriu ca proteinele sa reprezinte o parte importanta a micului dejun, deci incearca sa consumi cat mai des alimentele de aici dimineata. – Nu sari peste mese si nu exagera cu postul. Nu doar saritul peste micul dejun poate “declansa” mancatul noaptea, ci si lipsa pranzului sau a unei cine usoare. De asemenea, ai grija la perioadele lungi de post care, este adevarat, pot fi sanatoase si pot contribui la detoxifierea organismului, dar iti pot deregla si echilibrul hormonal. De asemenea, este important sa nu lasi sa treaca mai mult de 5 ore intre mese, sa mesteci incet si sa te concentrezi asupra mancarii, fara a desfasura si alte activitati in paralel. – Atentie la cantitatea de fructoza consumata, in special la cea rafinata, care poate afecta nivelul de leptina. – Dormi suficient! Nu doar ca un somn mai bun determina o nevoie mai mica de energie si, automat, de alimente seara si noaptea, dar este o arma eficienta impotriva stresului care, la randul sau, poate determina mancatul noaptea. Si inca un truc: incearca sa inchizi televizorul si calculatorul inainte de a adormi si, eventual, sa citesti cateva pagini. Lumina albastra ingreuneaza eliberarea de melatonina si te face sa adormi mai greu. – Hidrateaza-te corespunzator! Stiu, nu este indicat sa bei prea multa apa seara pentru a nu face multe drumuri la baie pe timpul noptii, dar ziua trebuie sa ai mereu paharul cu apa in fata, in special daca bei mai multa cafea in cursul zilei. – Pregateste-ti gustarile pentru seara: fructe, popcorn fara grasimi sau fresh-uri de fructe te pot ajuta sa elimini senzatia de foame tarzie. Mancatul noaptea – concluzie Inainte de a-ti face un program alimentar, ia in calcul toti factorii care iti afecteaza viata si vezi ce e mai bine pentru tine. Tu stii cel mai bine ce ii prieste organismul tau si ce nu. Ce functioneaza la cineva poate sa nu functioneze la alta persoana. Nu te limita la a respecta reguli doar pentru ca asa spun specialistii. Organismul tau e cel mai mare specialist. Daca nu te simti bine pentru ca te scoli noaptea ca sa mananci, tu singur trebuie sa iti reglezi aceasta situatie, iar daca, pur si simplu nu poti, apelarea la cineva care poate sa te ajute este solutia. sursa 1 Quote
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.
Note: Your post will require moderator approval before it will be visible.